Am ajuns Acasă la Dracula luni, pe la ora prânzului, chiar când a început să ningă.
Peste Poiana Brașov s-a așezat o pătură groasă de zăpadă care-a făcut liniște… suficient de liniște încât să-mi aud gândurile: e ok, poți să te așezi un pic… și să simți.
Cinci zile de practici psihosomatice integrative și neuroștiință aplicată.
Am învățat, am simțit, am tăcut și am vorbit. Am scris. Am plâns. Am râs.
Fetele de la Sibiu – Dana Alma, Iulia și Oana – sunt o bucurie în viața mea și tabăra asta a adăugat încă un strat în prietenia noastră… încă un strat de autenticitate, sprijin și sens.
Sunt recunoscătoare pentru ce am trăit în așa multe momente… și între momente.
Cred că o parte din mine a rămas acolo, la munte și m-am întors cu o versiune mai ușoară, mai clară, mai aproape de ce contează cu adevărat.
Mulțumesc pentru învățarea vie, Gina Chiriac!
Păstrez asta aici – în lumină, cu zăpadă, cu râsete și un turture magic – ca să nu uit:
Iubirea e acțiune.
E un gest.
O alegere.
Un pas cât de mic.
