Am spart azi o ceașcă de porțelan.
Nimic valoros – doar una din cele pe care le folosesc în mod normal.
Mi-a alunecat din mâini și s-a făcut cioburi pe podea.
M-am oprit o clipă. Corpul mi s-a încordat instinctiv… Reflexul era acolo. Învățat. Repetat. Înmagazinat adânc.
Știu că pentru unii oameni, asemenea întâmplări vin cu un val de reacții de nervi, rușine… sau chiar furie uneori.
Eu nu-s așa supărăcioasă pe greșeli, cel puțin nu atunci când e vorba de lucruri.
Așa că n-a venit nimic… doar liniște. Doar eu, cu o măturică și o ușoară senzație de vină.
Și-apoi m-am tot gândit… În ultimul timp, în discursul public greșeala pare să nu mai fie doar despre fapte. Apare și când e vorba despre ce gândim, ce alegem, de ce parte suntem.
Trăim vremuri în care mulți nu mai suportă ideea că am putea gândi diferit fără să fim „greșiți”.
În politică și nu numai. În tot: părințeală, alegeri de viață, opinii.
Zboară cu etichete din toate direcțiile:
„Naivi”, „inculți”, „bezmetici”, „ spălați pe creier”, „golani”, „ periculoși”, „fițoși”, „ipocriți”, și tot așa.
Și poate nu e despre convingeri… sau nu doar despre convingeri.
Poate printre toate temele care țin de formarea unui om, e și despre cum am fost tratați când greșeam:
Unii au fost ajutați să înțeleagă.
Alții – rușinați, excluși, făcuți de râs.
Unii cresc cu ideea că greșeala e ceva ce poate fi explorat.
Alții cu ideea că trebuie evitată cu orice preț – chiar și prin rigiditate, superioritate sau control.
În cazul ăsta, atunci când întâlnim un om care gândește altfel decât noi, riscul e să nu-l mai vedem ca pe cineva care a avut o altă experiență… riscul e să-l vedem ca pe cineva „defect”, care trebuie corectat sau exclus.
Și nu e doar despre ce facem individual.
Ca societate, am mai trecut prin momente de intoleranță pornite dintr-o foame de demnitate, de apartenență și de control asupra propriei vieți.
Problema cu foamea e că e mai puternică decât rațiunea!
Ca țară, am avut momente în care în numele unei idei aparent drepte – egalitate, dreptate, curățenie morală – au fost excluși (sau chiar exterminați) oameni valoroși. Pentru că erau „greșit poziționați” sau pentru că aveau ceva ce părea incompatibil cu noua ordine.
Am crezut că ne-am învățat lecția.
Că știm că o revoluție fără discernământ poate arde și ce e viu, nu doar ce e putred.
Totuși azi pare că ne grăbim din nou să alegem tabere, să decidem cine e bun și cine e de neiertat. Și asta, poate să ne împiedice să ne apărăm ideile cu argumente și să alegem calea simplă a stigmatelor (în ambele tabere).
E riscant dacă începem să confundăm greșeala cu identitatea.
Însă e la fel de real că unele greșeli chiar vin cu costuri mari.
Unele rup relații. Altele pierd timp, bani, libertăți, demnitate.
Nu toate greșelile se repară ușor, ca o cană spartă.
Tocmai de-asta mi se pare mai folositor să le întâmpinăm cu luciditate și înțelepciune, nu cu agresivitate.
Cu spațiu pentru reparație, dar și cu limite clare față de ceea ce nu putem accepta din respect pentru viață, demnitate și libertate.
Dacă nu putem construi poduri, măcar să nu mai săpăm tranșee.
Iar dacă vrem cu adevărat o societate sănătoasă, poate ce ne lipsește nu e o lume fără greșeli — ci una în care după ce greșim, știm cum să ne asumăm, să reparăm și să alegem conștient mai departe.
Și dacă ar fi să mă întorc la noi, oameni în viața de zi cu zi, care trăim și deci mai și greșim… poate că e timpul să (re)învățăm să spunem:
„Poate greșesc! Și totuși, e nevoie să trăiesc împreună cu ceilalți și după greșeală. Ce înseamnă asta pentru mine?”
Sau chiar:
„Nu sunt de acord cu ce gândește/spune/face X, însă vreau să înțeleg cum a ajuns la asta.”
Pentru că a înțelege nu înseamnă a justifica.
Și a ierta (pe alții sau pe noi) nu înseamnă a uita.
Dar poate înseamnă că rămânem oameni, chiar și când realitatea doare.
Fiecare reacție are o poveste în spate.
Și fiecare poveste e unică… Un fir țesut între cine am fost dintotdeauna și tot ce am devenit prin viață.
O persoană care a fost învățată că greșelile sunt lecții și una care a fost pedepsită pentru ele abordează greșeala în moduri foarte diferite.
_____
Din seria: ”Firul invizibil – de la reacții automate la răspuns conștient”