Poți citi articolul sau îl poți asculta – varianta audio e la final și durează sub 10 minute.
„Cum îmi aleg psihoterapeutul?” – sunt întrebată foarte des. Și nu e o întrebare chiar așa ușoară… mai ales pentru că e o alegere care ține de ambele lumi: rațiune și teorie, intuiție și simțire.
De obicei, întrebarea asta apare în momentele cele mai vulnerabile ale cuiva… când simte că nu mai poate singur, dar încă nu știe în cine să aibă încredere. Și de multe ori vine cu o avalanșa de gânduri:
„Dacă aleg greșit?”
„Dacă nu mă ajută?”
„Dacă mă simt judecat?”
„Dacă mă deschid și doare mai tare?”
„Dacă e prea scump?”
„Dacă durează prea mult?”
Toate sunt întrebări legitime. Pentru că psihoterapia nu e o simplă intervenție, e o relație umană – una dintre cele mai sincere și complexe relații pe care le poți avea cu un alt om.
Și totuși, cum ar trebui să fie psihoterapeutul ales?
Mulți oameni cred că psihoterapeutul ar trebui să fie complet „vindecat”, fără „umbre”, fără probleme. Ca un om care a ajuns la destinația finală, la capătul drumului și acum îi învață pe alții cum să ajungă acolo. Însă realitatea e mult mai nuanțată…
Terapeuții sunt oameni și în mod firesc au de-a face cu aceleași probleme cu care se confruntă orice om. Au rezistențe, au limite, au zile proaste… au propriile drame. Însă cei care își continuă propriul proces terapeutic și de dezvoltare personală, au capacitatea să observe mai repede și mai bine ce se întâmplă în relații, șă-și lucreze propriile reacții și să repare atunci când ceva se rupe.
Și atunci, maturitatea terapeutică nu înseamnă absența greșelii, însă înseamnă disponibilitatea de a o recunoaște și de a o transforma într-un moment de autenticitate.
Cine-i „de vină” când terapia „nu merge”?
Apropo de rezistențe… Mult timp, „rezistența” a fost descrisă ca o problemă a clientului:
„Nu se deschide.”
„E defensiv.”
„Se teme de schimbare.”
Însă cercetările arată că lucrurile sunt mai complexe. Cel mai mare factor care influențează rezultatele terapiei nu este metoda, nici măcar alianța terapeutică – sau cel puțin nu în măsura în care se tot discuta până acum – cât contează persoana terapeutului (surpriză!)… și-o să nuanțez un pic aici.
Când vorbim de relații, vorbim de conceptul: „eu, tu și relația – ca spațiu co-construit”. Iar dacă privim din punctul ăsta de vedere, vom vedea că persoana psihoterapeutului are o la fel de mare influență asupra rezultatelor terapiei, cât are și clientul și disponibilitatea lui de a lucra în relația terapeutică. Felul în care terapeutul reușește (sau nu!) să creeze un spațiu sigur – în care clientul poate să se miște, să aibă conștientizări și să se dezvolte – este esențial.
Ce înseamnă asta? Unii terapeuți reușesc să creeze mai puțină rezistență și să o gestioneze mai ușor. Alții, fără să vrea, o accentuează atunci când frustrează nevoile de autonomie sau competență ale clientului, sau când răspund inconștient din propriile lor frici.
Așa că, da, contează ce psihoterapeut îți alegi!
Și ce contează cu adevărat, nu e metoda în sine și nici „școala” din care vine terapeutul… contează omul din fața ta și felul în care te simți în prezența lui.
Contează dacă simți siguranță, dacă ai curajul să spui ce e greu, ce te rușinează, ce te doare. Contează dacă psihoterapeutul este prezent, observă și poate repara atunci când relația „scârțâie”… Pentru că psihoterapia nu e un monolog, e un dialog – uneori dificil, alteori eliberator – între două subiectivități.
Între minte și inimă
Aici simt că e una dintre cele mai delicate zone… și una dintre cele mai importante. Cumva mi-e și greu s-o explic și am stat mult să mă gândesc la asta, mai ales că e ditamai discuția despre terapeuții cu studii și formări în psihologie / psihoterapie, versus cei care vin din formări alternative (spiritualitate, etc.).
E adevărat că unii terapeuți se agață de teorie, de clasificări, de concepte… poate chiar ca o formă de apărare. Pentru unii, când relația devine intensă, când apare transferul, când clientul proiectează, teoretizarea poate deveni o armură.
Alții, dimpotrivă, fug în cealaltă direcție: se pierd complet în empatie, în emoția trăită, în apropierea caldă, dar fără ancoră teoretică. Iar atunci relația riscă să devină o mimă de terapie – o prietenie mascată sau o seducție subtilă, unde afectul nu mai are cadru.
Adevărul e, ca de obicei, undeva la mijloc:
O relație terapeutică autentică e atât un spațiu afectiv, cât și un spațiu gândit.
Fără o gândire clară (teorie, conceptualizare) relația rămâne fără contur, iar fără disponibilitate emoțională, teoria devine sterilă – un exercițiu intelectual care nu atinge viața clientului.
Și ținând cont de toate astea, aș spune că psihoterapia trăiește la granița dintre cele două lumi: gândirea care structurează și emoția care transformă. Un terapeut bun le poartă pe amândouă în el – e capabil să simtă fără să se piardă și să gândească fără să se îndepărteze.
Așa că atunci când alegi un terapeut, nu căuta doar diplomele sau titlurile. Uită-te la felul în care te simți în prezența lui, pentru că alegerea asta e ca alegerea unui partener de drum. N-are nici o treabă cu perfecțiunea, dar sigur vei vrea un om care știe să meargă cu tine chiar și prin ceață… Un om care își cunoaște harta (teoria), dar și ritmul respirației (afectul). Un om care nu se sperie când îți cade armura, pentru că a învățat, în timp, să stea și el fără a lui.
Ce vreau eu să-ți transmit e că în psihoterapie „relația” nu e o idee abstractă… e despre doi oameni care se întâlnesc între minte și inimă, între știință și simțire. Și exact acolo, în acel spațiu, se nasc rezistențele – dar tot acolo se și vindecă.
Sper să-ți fie de ajutor gândurile așternute aici și dacă ai întrebări despre psihoterapie, relația terapeutică, sau cum lucrez eu, cu drag îți răspund la ele.
Și dacă ești chiar în punctul în care cauți un psihoterapeut, îți las mai jos câteva repere care poate te vor ajuta să te orientezi.
Câteva lucruri de care să ții cont:
- Verifică formarea.
Asigură-te că persoana pe care o alegi este psiholog sau psihoterapeut acreditat (în România, de Colegiul Psihologilor sau o asociație profesională recunoscută) – dacă asta e ceea ce cauți. Sau cel puțin află sub ce formă lucrează. E un detaliu important și aș spune că nu doar din punct de vedere administrativ. Un terapeut autentic nu are nimic de ascuns și îți poate spune clar ce formare are, în ce orientare lucrează și care sunt limitele competenței sale. - Citește puțin despre orientarea lui, dar nu te bloca în etichete.
„Integrativ”, „psihodinamic”, „CBT”, „experiențial”… – sunt hărți diferite ale aceleiași lumi. Important e dacă felul lui de a gândi și de a vorbi despre oameni rezonează cu tine și dacă tu simți că poți lucra cu acel om. - Programează o primă întâlnire de cunoaștere.
Gândește-o ca pe o conversație, nu ca pe un interviu. Observă: îți vine să vorbești? simți ascultare reală? e un spațiu unde poți fi vulnerabil fără teamă? - Ascultă-ți corpul.
Uneori corpul știe înaintea minții dacă e locul potrivit pentru tine. Te închizi sau te deschizi în prezența acelui terapeut? Dacă simți relaxare, curiozitate, respirație mai adâncă, probabil e un semn bun. - Dă-ți voie să schimbi.
Dacă după câteva ședințe, simți că relația nu te sprijină, vorbește despre asta și să știi că ai dreptul să cauți pe altcineva. Psihoterapia e o relație de colaborare, nu o obligație sau o promisiune pe viață.
Alegerea psihoterapeutului e o alegere de suflet și în același timp o întâlnire între două lumi. Eu nu cred că există criterii perfecte, însă există ceva mai important: sentimentul acela că ești în locul potrivit, lângă omul potrivit pentru tine.
Hai să vorbim. Poți începe cu un gând, o întrebare sau doar cu un „Salut!”