Un om pe care eu îl percep extrem de deschis și autentic prin felul în care se aduce în lume, a scris azi că “naivitatea se plătește scump în business și nu numai”… A concluzionat că mai bine să nu ai 100% încredere în nimeni și și-a propus ca pe viitor să fie pregătit și să se aștepte la orice din partea oricui.
De obicei, invită la discuții prin postările lui. Acum nu știu dacă asta a vrut de data asta sau doar și-a lăsat un reminder… însă m-a făcut să mă gândesc.
Uneori e complicat cu omul… și poate e mai simplu cu oamenii.
Eu – care am în spate un drum destul de lung de clădit în mine încrederea în oameni – multă vreme am admirat și invidiat în același timp “naivii”.
Mi-am dorit luxul de a-mi permite naivitatea… și am luat-o-n freză din dorința asta. Am fost naivă și am vrut să fiu… până n-am mai vrut.
Am greșit și mi s-a greșit de nenumărate ori… și nu-i nimic nefiresc în asta. Până la urmă, fiecare dintre noi facem ce putem, influențați inevitabil de “ochelarii” prin care privim. Realist vorbind, în primul rând ne suntem datori cu propria grijă.
Zicea un tip mult mai deștept decât mine că trădarea este cea mai josnică moștenire a fricii… Și din ce-am văzut eu până acum, nouă oamenilor ne e frică des, din diverse motive.
Simt compasiune pentru oamenii care suferă inconștient de frică, însă asta nu înseamnă că sunt justificate acțiunile lor… sunt cel mult explicate, însă nu scuzate.
Și cu toate perspectivele asta în minte, îmi propun să rămân în barca celor care își dau voie să găsească un echilibru între a a fi precauți și a păstra un grad de încredere și deschidere care să le permită să construiască relații autentice, însă juste și durabile.
Mi-e frică și mie de multe ori. Și când îmi dau seama, îmi propun să acționez din iubire.
Mi-e frică și mie de multe ori. Și dacă nu-mi dau seama… și greșesc, îmi pun speranța în compasiune.
PS: Poza e reminder pentru mine.
