Votul este, înainte de toate, emoțional. Iar asta înseamnă că decizia de vot este influențată mai mult de poveștile, carisma și emoțiile transmise de candidați decât de analiza rațională a competențelor sau intențiilor lor.
Putem să ne împăcăm cu asta și să pornim de aici?
Citesc de azi-dimineață tot felul de postări și comentarii despre candidatul ”meteorit”, despre susținătorii lui și despre cine și ai cui sunt mai deștepți… iar mai mult decât orice mă îngrijorează polarizarea.
Nu e vorba despre educație, despre inteligență sau despre cine e ”mai deștept”. Alegerea unui astfel de lider reflectă o altă realitate: starea noastră psiho-emoțională.
Românii (mulți dintre ei) sunt obosiți, dezamăgiți și amorțiți. Lipsește speranța și gândirea critică, iar în locul lor a rămas doar o nevoie acută de protecție.
Și astfel, într-o lume tot mai grăbită și nesigură, cu oameni tot mai dezamăgiți și captivi în ecranele telefoanelor, de ”nicăieri” apare un lider care știe exact ce să spună. Își alege cuvintele cu grijă, își calculează gesturile și își direcționează mesajele direct spre inimile celor care s-au săturat să se simtă nebăgați în seamă. Nu contează cât de complexe sunt problemele – răspunsurile lui sunt mereu clare, simple și, cel mai important, confortabil de accesibile.
Acest lider, în ochii celor care l-au ales, nu e un simplu politician. Este un salvator.
”Nu ne mai reprezintă nimeni” scriau unii… Și atunci, când vine cineva care nu doar că îi ascultă, dar le și oferă un dușman comun, o direcție și, mai ales, un sentiment de apartenență, se conturează o scenă pe care se joacă clasicul ”Noi împotriva lor” – un narativ care nu dă greș niciodată. Cei care se simt trădați de modernitate și dezrădăcinați de propriile valori culturale își găsesc refugiul în povestea asta.
”Dar cum a ajuns mesajul lui la atâția oameni?” se miră mulți din bula mea… Recunosc, m-am mirat și eu și-am devenit foarte conștientă cât de izolați suntem uneori și cât de puțin se întrepătrund lumile noastre.
Mesajul lui a ajuns la atât de mulți oameni pentru că a știut să folosească strategii moderne. Pe platformele sociale, unde clipurile scurte ”fac legea”, el a câștigat.
E drept, e mai ușor să faci scroll pe TikTok și să spui ”Uite, ce om! Asta-i soluția!” decât să încerci să înțelegi complexitatea realității. Și aici se ascunde, cred eu, adevărata problemă: soluțiile astea simple care oferă siguranța de moment, reușesc să închidă ochii în fața unui adevăr mai profund – schimbarea necesită efort, înțelegere și responsabilitate.
Aș îndrăzni să spun că asta nu-i doar povestea unui lider apărut de ”nicăieri”, ci este oglinda noastră, a tuturor. Cumva… parcă nu mai e vorba de cine câștigă alegerile, ci de cum suntem noi toți, cei care riscăm să le pierdem. Și poate prima întrebare pe care ar trebui să ne-o punem nu este despre ei, candidații, ci despre noi. Ce ne dorim cu adevărat?
Ca să revin la starea psiho-emoțională… ce știm este că într-un context complex, oamenii caută răspunsuri simple și un lider care să le valideze temerile sau speranțele. Frica, speranța și nevoia de apartenență devin motoarele principale, iar cei care se conectează emoțional cu publicul au un avantaj major, chiar dacă promisiunile lor sunt mai puțin realiste.
Ce facem mai departe?
Poate că primul pas ar fi să nu mai căutăm vinovați sau să ne judecăm reciproc în funcție de ce am ales, ci să pricepem ce ne unește. Pentru că fricile, speranțele și dorința de schimbare pe care le trăim acum sunt, de fapt, comune. În loc să ne pierdem energia în a ne antagoniza, poate ar fi mai înțelept să ne ascultăm unii pe alții… ca să ne înțelegem.
Și nu, nu trebuie să avem aceleași opțiuni politice!
(deocamdată, cât încă mai e democrație)
Indiferent de rezultatele alegerilor, noi rămânem aceeași – oameni care trăiesc în aceleași comunități, care își cresc copiii aici și care, în adâncul lor, își doresc același lucru: un viitor mai bun.